Proiectul nostru are un SUCCES …..MOLIPSITOR!

Proiectul a câștigat locul II la GALA FONDURILOR STRUCTURALE organizată de către Structural Consulting™ Group – www.fonduri-structurale.rowww.proiecte-structurale.ro impreuna cu Reprezentanta Comisiei Europene in Romania.

10676330_753177638108943_6151063713682892675_n    10872423_572082859602468_362707262_n

Proiectul „Îmbunătăţirea accesului tinerilor aflaţi în penitenciare la programe de formare profesională şi integrarea pe piaţa muncii pe parcursul şi după executarea pedepsei” a câștigat premiul II la GALA FONDURILOR STRUCTURALE.

Proiectul este la a doua recunoaștere. Proiectul a mai fost selectat de către Ministerul Fondurilor Europene, prin Ernst & Young, în cele mai bune 10 proiecte implementate în România prin fonduri structurale: http://www.fonduri-ue.ro/res/filepicker_users/cd25a597fd-62/bi/mfe/Brosura.Egalitatea.de.sanse.pdf

Este un proiect de suflet pentru CFCECAS, fiind un concept pe care noi l-am propus si creat, dar care a fost implementat cu succes în parteneriat cu echipele extraordinare ale: Penitenciarului de Minori şi Tineri Craiova; Penitenciarului de Minori şi Tineri Tichilești; Ministerul Justiţiei, Direcţia Penitenciare Austria; Federaţia Asistenţilor Sociali din Austria OBDS; și Administrația Națională a Penitenciarelor.

Este un proiect care INSPIRĂ și care la acest moment constituie model de bună practică în Europa în domeniul penitenciarelor pentru tineri. Este un proiect care arată că în România, în ciuda tuturor obstacolelor putem face schimbări daca continuăm să avem oameni competenți, care își iubesc munca.

Vrem să mulțumim echipelor Penitenciarului de Minori şi Tineri Craiova și a Penitenciarului de Minori şi Tineri Tichilești care au facut dovada ca stiu să administreze resursele și să creeze o schimbare radicala în rolul pe care îl au penitenciarele pentru tineri. Multumim TUTUROR ANGAJAȚILOR ACESTOR DOUĂ PENITENCIARE pentru că au iubit acest proiect și au investit pe măsură. Și mulțumim cei doi directori extraordinari care au dat dovadă de competențe de management performant, curaj, viziune și leadership: doamna Gianina Crăciun și domnul Nicolae Tătulescu. Multumim, de asemenea, domnului Viorel Najap, director adjunct Penitenciarul de Minori şi Tineri Craiova și salutăm implicarea extraordinară a domnului Daniel Barbu (purtătorul de cuvânt al Penitenciarului de Minori şi Tineri Craiova) care a fost implicat activ în tot acest proces de evaluare a proiectului nostru și care a dus mai departe mesajul acestui proiect în prezentarea care a inspirat la evenimentul regional al Galei Fondurilor Europene organizat la Craiova, dar și la alte evenimentele la care participă; mulțumim că duceți mai departe mesajul nostru și îi molipsiți și pe alții cu succesul nostru.

De asemenea, mulțumim oamenilor minunați din Ministerul Justiţiei, Direcţia Penitenciare Austria pentru modelul de implicare; celor doi directori de penitenciar din Austria, Gottfried Neuberger și Margitta Neuberger-Essenther, dar și lui Michael Heiling. Ei sunt oamenii care ne-au inspirat, și-au investit resursele și ne-au oferit cadrul pentru a vedea cum arată schimbarea spre care ne-am îndreptat.

Si colegilor de la OBDS, Mariei Moritz and Danielei Pock, care s-au implicat direct în acest proiect și ne-au fost sprijin, dar și Olgăi Zechner și lui Georg Dimitz din cadrul OBDS are au susținut proiectul fără să se facă văzuți.

Și echipei extraordinare din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor care s-a implicat direct în acest proiect, cu multumiri directe adresate lui Cristi Pleșa, Danei Biliac, Carmen Galu și Monica Pana. Mulțumim în special doamnei Dana Biliac care a dus greul ca director de proiect și a susținut permanent echipa și mulțumim domnului Cristi Pleșa pentru că a făcut posibil parteneriatul cu ANP si a susținut proiectul.

Sigur, mulțumim echipei noastre CFCECAS, cu un special mulțumesc adresat Alinei Costin și lui Lucian Caciamac pentru extraordinara dedicație, pentru investiția făcută în proiect și suportul ca acest proiect să ajungă la oamenii care au nevoie de inspirație. Doi oameni care nu au încetat să investească în acest proiect nici după ce a fost finalizată finanțarea.

Și, la final, celor doi lideri CFCECAS care au creat conceptul proiectului văzând viitorul și care au condus aceste echipe spre inovare și spre succes….. molipsitor, care au crezut că se poate atunci când nimeni nu a mai crezut: Herbert Paulischin și Ana Rădulescu.

IMPLICAREA VOASTRĂ A TUTUROR ȘI A ECHIPELOR PARTENERILOR A FĂCUT DIN ACEST PROIECT UNUL CARE INSPIRĂ ȘI CARE ARE UN SUCCES….MOLIPSITOR!

MULȚUMIM!

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: